Hummingbird: bine aţi venit în viitor!
În preajma aniversării vârstei de 15 ani, Google ne-a făcut o surpriză: cea mai mare schimbare de algoritm pe care gigantul căutărilor o face din 2001 până acum. Schimbarea asta, pe numele ei „Hummingbird”, va filtra paginile ce urmăreau doar cuvinte sau expresii-cheie şi va poziţiona cu prioritate paginile ce oferă CONŢINUT relevant pentru acele cuvinte sau expresii-cheie. Cu alte cuvinte, începând din septembrie 2013, Google are capacitatea de a analiza ÎNTREGUL CONŢINUT prezent pe o pagină web, nu doar expresiile-cheie.
Cum funcţionează Hummingbird?
Noul update funcţionează în două feluri:
– primul: în loc de căutările tradiţionale – care folosesc cuvinte cheie – va utiliza căutări „conversaţionale” pentru a servi rezultate care sunt mult mai relevante pentru ceea ce caută cu adevărat utilizatorul. Google a observat că utilizatorii au început, din ce în ce mai mult, să pună întrebări, în loc să folosească doar cuvinte-cheie (exemplu: „unde pot găsi cel mai mic preţ pentru iPhone 5s?” în loc de „preţ iPhone 5s”). Un site generic despre iPhone 5s îşi va pierde poziţia fruntaşă pe care o ocupa până acum, iar un site care oferă informaţii relevante despre locaţia şi preţul la care poate fi achiziţionat un iPhone 5s va fi poziţionat cel mai bine în rezultatele căutării. Noul update de algoritm se va concentra pe INTENŢIA utilizatorului care caută ceva şi-i va furniza răspunsuri foarte relevante la întrebări.
– al doilea: Google va afişa chiar în prima pagină a rezultatelor (în partea dreaptă) conţinut de pe cele mai relevante site-uri (astfel, utilizatorul nu va mai avea nevoie să intre pe site-ul respectiv pentru a afla anumite informaţii). Desigur că această modalitate de afişare este comodă pentru utilizator, însă despre etica acestei noutăţi vor avea loc foarte multe discuţii (lucru pe care îl fac şi eu aici).
Amit Singhal (vice preşedinte al Google şi lider al echipei care se ocupă cu algoritmii de poziţionare ai Google) spune că “algoritmul înţelege acum mai bine concepte decât simple cuvinte şi, mai mult, înţelege relaţiile dintre concepte”. Asta înseamnă inteligenţă artificială.
Hummingbird este axat pe procesarea limbajului natural. Optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) nu mai înseamnă utilizarea de cuvinte-cheie pe un site, în speranța obţinerii de trafic pentru aceste cuvinte-cheie. De acum încolo este vorba de furnizarea de conținut de calitate, care este organizat în jurul unei teme și care răspunde la întrebări și oferă informații valoroase pentru vizitatorii site-ului.
Hummingbird este nou și diferit. Google a devenit pur şi simplu mai bun la înțelegerea temei și subiectului unui site atunci când indexează conținutul acelui site. Google este acum atent la sensul din spatele unei întrebări (căutări) şi nu la cele câteva cuvinte din întrebare. Lucrul ăsta înseamnă, de fapt, trafic cu potenţial nelimitat pentru un site ce furnizează conţinut de calitate. Căutătorii pe Google beneficiază de asemenea de această schimbare, deoarece scopul Google este de a livra rezultate care oferă informații despre care căutarea este de fapt, și nu doar o pagină care se întâmplă să aibă o expresie exactă pe ea.
Odată cu introducerea de Hummingbird, Google a mai făcut şi alte modificări. Cea mai importantă dintre ele este că Google Analytics şi Instrumentele pentru Webmasteri nu mai furnizează date despre cuvinte cheie. Este, aşadar, evidentă abandonarea de către Google a paradigmei cuvintelor cheie.
Ce înseamnă Hummingbird pentru tine – posesorul unui site web?
Crearea și optimizarea de conținut continuă să fie mai de importante ca niciodată și accentul pus pe calitate este din ce în ce mai vizibil. Câteva sfaturi importante:
• construieşte către site-ul tău link-uri „naturale” (de exemplu, prin crearea unei strategii puternice pe social media, pentru a răspândi conținutul prezent pe web site-ul tău)
• oferă soluții pentru vizitatorii site-ului tău
• optimizează-ţi site-ul pentru afişarea pe dispozitive mobile (tablete, smartphone)
• concentrează-te pe analiza semantică atunci când faci analiza cuvintelor cheie
• obişnuieşte-te cu gândul că Google va face tot ce poate pentru a determina sensul lărgit al interogărilor (intențiile din spatele lor), chiar dacă ţi se pare ceva de domeniul fantasticului. În plus faţă de analiza cuvintelor cheie, Google va folosi orice alte date care pot asigura un răspuns excepţional: informaţii despre localizare, dispozitivul (desktop, smartphone sau tabletă) și platforma (Windows, iOS, Linux etc) de pe care utilizatorul face căutarea. Intenția din spatele cuvintelor căutate este mai importantă decât cuvintele propriu-zise.
• informaţii despre autor și datele structurate de pe site-ul tău vor căpăta o importanţă din ce în ce mai mare. Informaţiile despre autor, pentru că îl conectează pe acesta la conținut și datele structurate, pentru că este cea mai bună modalitate de a furniza detalii specifice roboţilor de căutare ai Google.
În concluzie: cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să renunţi imediat la orice proceduri tradiţionale de link building şi să începi să creezi conținut de calitate, relevant pentru utilizatorii (vizitatorii) site-ului tău.